Intră acum și în grupul de
Tarifele aplicate consumatorilor pentru apelurile efectuate şi SMS-urile transmise din România către numere din orice alt stat din Spațiului Economic European (din care fac parte statele membre ale Uniunii Europene, plus Norvegia, Islanda și Liechtenstein) nu vor putea depăși 0,19 euro/minut (fără TVA) și 0,06 euro/SMS (fără TVA). Plafonarea este stabilită de o reglementare europeană care intră în vigoare începând cu data de 15 mai 2019, anunță autoritatea națională de profil, ANCOM
Tarifele plafonate
Plafoanele se aplică doar apelurilor și SMS-urilor către numere din SEE care sunt tarifate în funcție de consumul efectiv, nu și celor incluse în abonamente/(extra)opțiuni. Totuși, după epuizarea minutelor sau SMS-urilor incluse în abonamente/(extra)opțiuni, tarifele aplicabile trebuie să respecte plafoanele reglementate.
Tarifele aplicate consumatorilor pentru apelurile și SMS-urile către numere cu tarif special din SEE ar putea depăși valoarea plafoanelor reglementate pentru că în acest caz tarifele conțin și alte costuri decât cele aferente comunicațiilor (de exemplu, costul serviciului de conținut oferit la respectivul număr).
De asemenea, furnizorii pot propune oferte alternative care să conţină apeluri sau SMS-uri atât în SEE cât şi în afara SEE, la tarife mai ridicate decât plafoanele reglementate pentru SEE. Aceste oferte alternative trebuie însă să fie alese în mod expres de consumatori. În plus, consumatorii au dreptul să revină, în mod gratuit, la plafoanele reglementate pentru apelurile și SMS-urile către numere din SEE în cazul în care au ales o ofertă alternativă pentru serviciile de comunicații internaționale.
Unde se aplică
Tarifele plafonate se aplică pentru apelurile și SMS-urile din România către alte state membre ale Uniunii Europene, precum și către Norvegia, Islanda și Liechtenstein, de asemenea, acestea fiind valabile, inclusiv, pentru apelurile și SMS-urile din România către anumite teritorii europene „îndepărtate”, respectiv către Guyana Franceză, insulele Guadelupa, Martinica, Mayotte, Réunion, Saint-Martin (numai partea insulei care aparține de Franța), Azore, Madeira și Canare, precum și către insulele Åland. Reglementarea europeană se aplică, deocamdată, inclusiv pentru apelurile și SMS-urile din România către Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, respectiv către Gibraltar.
Apelurile și SMS-urile internaționale în interiorul SEE
Apelurile și SMS-urile internaționale în interiorul SEE sunt diferite de „Roam like at home” (RLAH). În primul caz, utilizatorul efectuează apeluri sau transmite SMS-uri, atunci când se află în statul de unde a achiziționat abonamentul/cartela preplătită, către destinații (numere) din oricare alt stat din SEE. În cazul „Roam like at home” utilizatorul beneficiază de servicii de comunicații electronice atunci când călătorește în alt stat din SEE decât cel din care a achiziționat abonamentul/cartela preplătită. OAREC (Organismului autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice) a realizat un videoclip în care explică diferența între apelurile și SMS-urile internaționale în interiorul SEE și „Roam like at home”. (C.P.)
Intră acum și în grupul de